Rugăciuni

Rugăciuni principale
Rugăciuni la vremea mesei și înainte de consumarea anaforei și aghiasmei
Rugăciunile de dimineață / seară
Rugăciuni la toată vremea
Rugăciuni de pomenire de fiecare zi (din Psaltire)
Rugăciuni pentru Părintele Duhovnic
Acatistul Sf Ier TEODOSIE de la Brazi
Acatistul Sf Ier Mc ANTIM Ivireanul


TATĂL NOSTRU – Rugăciunea Domnească

Tatăl Nostru Carele ești în ceruri,
Sfințească-Se Numele Tău,
Vie Împărăția Ta,
Fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea spre ființă
Dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
Ci ne izbăvește de cel rău.

(cf Biblia 2004, Mt 6.9-13)
Preotul: Că a Ta…
Iar de nu e preot de față:
Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri,
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin.

~ ~ ~

CREZUL – Mărturisirea de credință ortodoxă strămoșească

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul,
Făcătorul cerului si al pamantului,
Al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru unul Domn Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut,
Carele din Tatăl S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumină din lumină, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut;
Cel de o ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au facut.
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, și S-a facut om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat.
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Carele din Tatăl purcede,
Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Carele a grait prin prooroci.
Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un botez, intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor și viata veacului ce va sa fie.
Amin.

~ ~ ~

Rugăciunea Sfântului EFREM SIRUL

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, depărtează-l de la mine. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii tale. (o metanie)

Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

~ ~ ~

Aceste patru stihuri, în trei stări (adică, de trei ori), cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)
Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul. (o închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

~ ~ ~

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: