Diversiuni plicticoase de Sf. DIMITRIE

Vin, 31 Octombrie 2008

În ultimele zile, Biserica Ortodoxă Română a organizat o serie de manifestări cu ocazia prăznuirii Sf Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sf Dimitrie cel Nou din Basarabi, a aducerii moaștelor Sf Ap Pavel la București (doar pe perioada sărbătorilor), a resfințirii (după renovarea majoră) Catedralei Patriarhale și a canonizării a trei sfinți: Sf Voievod Neagoe Basarab, Sf Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Românești și Sf Cuv Dionisie Exiguul, cel prin care ne-a vestit Dumnezeu rânduiala numărării anilor începând cu Nașterea Mântuitorului Hristos.

Am fost impresionat de organizarea reușită de Patriarhia Română, având în vedere efortul deosebit generat de mulțimea de oameni, de la pelerini până la simpli băgători de seamă și chiar agitatori.

Este evident că nu mă așteptam să văd mare susținere din partea mass-media care e mai întotdeauna deranjată de astfel de manifestări, dar în căutarea senzaționalului cu orice preț pe care ridicându-l la rang de regulă generală, aplicată mulțimii întregi, îl împinge până la prezentarea a tot felul de ciudați drept pelerini, neînțelegând sau chiar combătând pe față creștinismul autentic. Pe respectivii ciudați, însă,creștinii încearcă să îi ajute după putință.

Aceeași mass-media este, însă, încântată până la extaz de nebunia mulțimilor tot mai mari de oameni care se duc să se prosterneze ‘zeului fotbal’, ‘zeului televizor’ sau altora (de exemplu: Olimpiadele de toate felurile, Oscarul, premiile Nobel, Internet, jocuri pe calculator, concerte de tot soiul, etc.), veritabile închinări la idoli și patimi în zilele noastre, în acest barbar secol XXI post-modernist (Iată o denumire ce sfidează orice logică – adică deja suntem înaintea noastră!), acuzând cu vehemență -culmea!-, Biserica de medievalism. Dar închinarea la adevăratul Dumnezeu și la sfinții Lui, precum și participarea la sfintele slujbe veritabile îi arde pe unii din responsabilii și „formatorii de opinie” din media, deși creștini adevărați există, în taină, și printre lucrătorii de acolo…

Ceea ce m-a uimit anul acesta, a fost o năstrușnicie care a reușit să îmi smulgă chiar și un zâmbet (ca în fața unui adult ce se poartă îngrozitor de infantil): o „mare” manifestație organizată de un grup de pietoni ce se simt din ce în ce mai agresați de traficul auto bucureștean. La manifestație, au participat „câteva zeci de manifestanți” conform unui comunicat de la tv.

Deci, câteva zeci de manifestanți au fost puse în contrapartidă cu câteva mii de oameni -în majoritate covârșitoare credincioși- veniți la moaștele Sf Dimitrie Basarabov, Sf Ap Pavel, Sf Imp Constantin și Elena, mama sa, dar și la Sfintele Liturghii, Vecernii, Privegheri ce s-au oficiat la Patriarhie, în aer liber, pentru ca oricine dorește să cunoască Ortodoxia, deci pe Dumnezeu prin propriul Său Cuvânt, să o poată face.

Această diversiune de toată jena (manifestația, adică) a fost regizată pentru ca efortul organizatoric al Patriarhiei Române și al credincioșilor (pentru că foarte mulți au fost voluntari care s-au implicat în organizare) să NU apară într-o lumină favorabilă și mai ales să NU beneficieze de prea mult timp de antenă pe tv-urile și radiourile publice și private, încercându-se astfel să se împiedice vestirea adevăratei Evanghelii și mărturisirea adevăratului Hristos de către neamul românesc, și pe aceste căi moderne. Mai mult, dacă totuși apăreau știri despre sărbătoare, ele trebuiau să fie negative, cu oameni care se împing, agitație, hămesiți ce se aruncă pe mâncare gratuită, acută lipsă de civilizație ca ruptă din scenele hollywoodiene de serie Z despre Evul Mediu, șamd. Totul într-un dispreț dus la maximumfață de creștini și față de cei nevoiași care treceau pe acolo cu nădejdea de a fi ajutati de creștini, nevoiași pe care mai apoi se laudă că îi ajută în emisiuni cu mare pompă și rezultat zero sau chiar negativ, prin exacerbarea invidiei („uite, pe ăla l-a ajutat televiziunea si pe mine nu mă ajută  nimeni !…”).

Și apoi vin să ne învețe despre legea toleranței, uitând sau neștiind că Hristos ne-a dat acum două mii de ani poruncă de a ne iubi atât pe cei apropiați cât și pe cei ce ne vrăjmășesc…

În acest context, ar trebui menționat că Jandarmeria Română, percepută de obicei ca instituție represivă, a avut o contribuție demnă de toată lauda în menținerea ordinii și sistematizarea mulțimii de închinători, cu mănuși de catifea, în colaborare cu Patriarhia. E trist însă că Jandarmeria trebuie chemată pentru astfel de manifestări, dar rolul ei real este (după cum am văzut în mai mulți ani și mai multe manifestări) de a-i proteja pe adevărații pelerini de cei care nu au înțeles încă creștinismul, chiar dacă vin să se închine sau să deranjeze.

Am fost acolo în fiecare zi și știu că aceste zone și momente de agitație au fost evenimente izolate și foarte puține (inerente în cazul atâtor mii de oameni la un loc), iar dacă ar fi să filmăm pentru o comparație forțată cele ce se întâmplă la un ‘festival al berii’ sau la un meci de fotbal, abia atunci am avea de ce să ne rușinăm. Între noi, dar și față de celelalte țări. Pentru că abia acolo barbarismul e la el acasă și de cele mai multe ori în afara stadionului sau zonei amenajate.

Oare ce putem să mai zicem atunci când suntem obligați să auzim sunetele iadului venite de la vreun concert rock al unei trupe mult prea sonore, organizat prin strădania autorităților sau a altor comercianți și păpușari „binevoitori”, pe lângă locuința noastră sau undeva în drumul nostru prin oraș? Sau de sinistrele urlete ale motoarelor de formula x în plin centrul capitalei, dar care răzbat până hăt, departe? N-am văzut media să se plângă de acestea, ci doar să le promoveze și pe nimeni să organizeze manifestații de boicot ca aceea de Sf Dimitrie…

Având în vedere că dacă la un asemenea eveniment cuminte și curat, iată, se pun în scenă tot felul de diversiuni, atunci alegerile organizate pe 30 noiembrie, la praznicul Sf Ap Andrei, zi de Duminică, deci sărbătoare a Învierii Domnului Hristos, tot dintr-o serie de diversiuni meticulos organizate fac parte.

Mai sunt și altele pe care le vom mai arăta de-a lungul timpului spre conștientizarea românilor că unii se luptă din răsputeri la îndepărtarea lor de Ortodoxie, singurul mod de viețuire firesc pentru noi românii, ca neam dar și individual, la un loc cu frații sârbi, georgieni, greci, bulgari, ruși și toți ceilalți ortodocși din mila lui Dumnezeu.

Pentru celelalte neamuri, chiar dacă neortodoxe, tot modul de viață ortodox este singurul firesc, dar este alegerea lor dacă vor să trăiască altfel, în afara rânduielii dumnezeiești, după reguli pe care nici măcar ei nu prea le înțeleg. Responsabilitatea acestei alegeri atât la nivel personal cât și ca neam se va dezvălui deplin la Judecata de Apoi pentru toți deopotrivă, deși ea a fost deja arătată foarte clar -tuturor neamurilor!- prin Sfânta Scriptură canonică (Vezi și traducerea editată cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 2002.), adică cea cu cele patru (nu mai multe sau mai putine) Sfinte Evanghelii canonice după Sf Ap Matei, Marcu, Luca și Ioan ale Noului Legământ cât Faptele și Epistolele Sfinților Apostoli, precum și restul Sfintei Scripturi.

Pentru lămurirea celor de mai sus dar și celor pe care le veți mai citi sau auzi, încumetați-vă pașii către Biserică și duhovnic, mergeți la sfintele slujbe, spovediți-vă și cereți sfat duhovnicesc pentru orice nelămurire (și veți fi uimiți câte lucruri elementare despre persoana dumneavoastră și lumea în care trăim nu ați știut până acum), ascultați și citiți si predicile atâtor mari duhovnici pe care le puteți găsi oricând în Biserică dar și pe internet.

Veți descoperi atâta înțelepciune încât toate filozofiile orientale și apusene la un loc (care sunt modificări grosolane ale înțelepciunii dumnezeiești de la Vechiul Legământ încoace) vă vor părea ca o mâzgălitură de copil de creșă pe cartea de istorie, deși acestea sunt departe de inocența și curăția copiilor.

De fapt, veți descoperi firescul înțelepciunii lui Dumnezeu care ne-a creat pe toți, de la hinduși și sud-americani până la ortodocși, și pe care Îl hulim atâta pentru că ne doare neascultarea noastră…

Doamne, ajută mântuirii noastre!

Anunțuri

Halloween 2008 – îl serbăm sau nu?

Joi, 30 Octombrie 2008

Ne apropiem de data la care în fiecare an păgânătatea ‘serbează’ Halloween-ul.

De câțiva ani buni, de când și sărbătorile ne sunt impuse din afară cu intenția clară (vezi sloganul real al Revoluției franceze: ‘Vom spânzura ultimul rege cu mațele ultimului popă!‘, care este adevăratul slogan al organizatorilor, iar nu cel ‘livrat’ populației franceze sacrificate: ‘Liberte, egalite, fraternite!‘, care este in mod clar sloganul de bază al comunismului, motiv pentru care ne-a și fost accentuat în școală pe vremea lui Ceaușescu…) de a le contracara pe cele ortodoxe, firești și tradiționale neamului românesc, se organizează tot felul de manifestări publice legate de așa-zisa sărbătoare de sfârșit de octombrie, legând-o uneori chiar de o prezumtivă sărbătoare a recoltei. Culmea, la aceasta lucrează și etnologi de înaltă clasă și ținută morală (cum ar putea fi altfel niște trădători de neam și țară?) care vin să ne justifice o tradiție care nu există în fapt.

Mai mult, se lucrează susținut la imprimarea în mintea copiilor – viitorii adulți rupți de Hristos, Dumnezeu-Cuvântul, a acestor zile de închinare la diavoli (pentru că mai sunt și altele la care ne vom referi la momentul oportun).

De aceea, m-am gândit să vă pun la dispoziție un link care să vă ridice măcar un semn de întrebare legat de serbarea Halloween-ului în 2008 și de acum înainte, atât personal cât mai ales când vă încurajați copiii către acestea.

Iată link-urile:
1. Despre Halloween
2. Istoric Halloween.

Să nu uităm că acum câțiva ani, Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei a cerut Dumei de Stat să interzică organizarea publică și oficială a manifestărilor de Halloween. Cererea a fost acceptată și a devenit lege. Vom vedea ce se va mai întâmpla pe viitor, dar dacă venerabila Biserică Ortodoxă Rusă a considerat că această problemă trebuie adusă în fața Dumei, înseamnă că poporul rus (ce bine ar fi dacă nu am mai face confuzia grosolană între rus și sovietic…), neam dreptslăvitor prin excelență, se află în fața unui pericol foarte serios, având în vedere că Biserica nu are un obicei de a interzice, ci doar de a recomanda îndepărtarea de păcate, restul depinzând de voința fiecăruia dintre oameni.

Nădăjduim ca într-o bună zi, Biserica Ortodoxă Română să poată face o propunere similară Parlamentului, iar aceasta să devină lege. Trebuie accentuat că legea rusă nu interzice nimănui să „sărbătorească” această zi din an, dar să o facă în mod privat, nu ca manifestare publică organizată.

Sper să vă fie de folos…


‘Cazul TANACU’ din nou în actualitate

Mar, 28 Octombrie 2008

Acest mic articol l-am scris ca răspuns la un articol recent de pe Blogul lui Claudiu Târziu.

Fără îndoială -și am spus-o chiar de la momentul scandalului din presă- Părintele Daniel și maicile au un canon de dus, tot spre mântuirea cuvioșiilor lor, dar și a multor alți credincioși.

În timp ce închisoarea, pentru mîntuirea părintelui și a maicilor, este de aur indiferent de justețea verdictului (și am să detaliez imediat), pentru mântuirea noastră personală există o condiție esențială care atârnă inimaginabil de greu: Să nu-i judecăm pentru cel mai simplu motiv:

Judecata Îi aparține numai lui Dumnezeu!

Prin urmare, dacă părerea noastră personală este că au greșit, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ierte și să-i mântuiască, iar dacă suntem de părere că nu au greșit atunci tot rugăciunea rămâne cel mai puternic instrument. Deci să-i pomenim în rugăciunile noastre zilnice și Dumnezeu se va milostivi de cuvioșiile lor, scopul rugăciunii fiind eliberarea lor, dar mai cu seamă mântuirea lor.

Numai cu binecuvântarea duhovnicului, putem trece și la acțiuni civice sau de altă natură, iar prima care contează dintre acestea, este o vizită la penitenciar spre ușurarea suferinței, ca să-i mângâiem pe cei din închisoare spre mântuirea și a lor și noastră.

Revin la importanța justeții verdictului.
Această situație care nu este în nici un caz dorită, ba chiar urâtă de Dumnezeu, este totuși îngăduită pentru mântuirea, prin jertfă, atât a părintelui cât și a maicilor. Alături de cuvioșiile lor sunt încercați -tot pentru mântuire- și cei care „i-au avut și îi au în mână” spre condamnare sau eliberare precum și toți cei care iau atitudine într-un fel sau altul.

Dacă cuvioșiile lor sunt vinovate, această condamnare le este sau le micșorează canonul mântuirii. Dacă cuvioșiile lor sunt nevinovate (variantă spre care -personal- înclin și eu) atunci au un canon al răbdării tot spre mântuire, dar pe care suntem datori să li-l ușurăm după putință.

Decizia asupra justeții este numai a lui Dumnezeu, ca întotdeauna și în toate cazurile, spre micșorarea canonului de mântuire, dar în ceea ce privește înțelepciunea noastră, a oamenilor, este evident că deșartă este înțelepciunea cea de la oameni.

Trebuie să accentuez și că în afară de cei care au fost de față, numai Dumnezeu știe ce s-a întâmplat cu adevărat. Eu, nefiind de față, îmi păstrez o oarecare rezervă, fără a-i acuza în vreun fel pe „incriminați”; cunoscând bine metodele de dezinformare și mai ales de exagerare ale mass-mediei, nu am încredere nici în comunicatele pro, nici contra date publicității de ambele părți. Și este valabil și pentru acest caz și pentru majoritatea celorlalte prezentate în media, mai ales în cele legate de Biserică.

În mod sigur îi susțin pe monahii întemnițați, având în vedere că tot monahul, ieromonahul, preotul, arhiereul se află într-o altă stare (forțând un pic, poate, limba română) a ființei umane, mai înaltă, pentru că monahismul și preoția NU sunt meserii, ci moduri de viață care atrag după ele beneficii duhovnicești (Harul Dumnezeiesc, evident), dar și o uriașă responsabilitate față de Dumnezeu pentru toți oamenii care-l vizitează pentru Spovedanie sau îi cer sfatul și mai ales o posibilă mucenicie pentru cel care își asumă o astfel de cale în viață și pentru care trebuie să fie pregătit de la bun început.

De aceea, prin canoanele Bisericii, adică prin rânduielile dumnezeiești firești, nu oricine poate fi preot și cu atât mai puțin arhiereu. Acceptarea în călugărie se face, de asemenea, prin rânduieli stricte, astfel că nu oricine poate deveni monah și cu atât mai puțin preot sau arhiereu, iar aceasta se poate întâmpla doar după o lungă și anevoioasă perioadă de testare și pregătire duhovnicească, de trăire autentică în Duhul lui Dumnezeu.

Ceea ce cei mai mulți nu știu este că odată ajuns monah și mai ales preot, nu se mai poate reveni asupra acestei decizii. Dacă se retrage și revine la viața civilă obișnuită, la Judecata de obște (mai cunoscută sub numele de Judecata de Apoi), tot ca monah sau preot va fi judecat, precum și de lepădare  a  legământului făcut lui Dumnezeu având în vedere că respectivul depune o serie de jurăminte în fața lui Dumnezeu (și nu a oamenilor care îi sunt doar martori, deși în calitate de arhierei) atunci când a hotărât să ducă o viață de monah sau preot.

Prin urmare, îmi rămâne și mie aceeași cale de a-i susține pe cei de care am vorbit mai sus, ca toți ceilalți: cercetarea în închisoare, după posibilități (fie și  numai printr-o scrisoare) și mai ales

POMENIREA LOR ÎN RUGĂCIUNE !!!

Nădăjduim ca Dumnezeul nostru cel în Treime închinat și slăvit să le îndulcească acest canon și să îi mântuiască!
Amin!


MOTTO

Vin, 17 Octombrie 2008

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu
și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare,
spre înțelepțirea cea întru dreptate.
Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit,
bine pregătit pentru orice lucru bun.

(Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol PAVEL,
Cap.3, 16-17)

~  ~  ~

Dacă nu ai învăţătura apostolică despre
Hristos şi Liturghia apostolică,
nu-L ai pe Hristos întreg.

Pr. DUMITRU Stăniloae

~  ~  ~

Blog despre Ieromonahul RAFAIL Noica

OrtodoxRadio.ro online [Mrea PUTNA]

~  ~  ~



Preacuvioasa Maica noastră PELAGHIA, care mai înainte a fost desfrânată.

Mie, 8 Octombrie 2008

Următoarele informații provin din învățătura Bisericii, dintr-o carte numită Proloage, fiind deci date oficiale:

În această lună (octombrie), în ziua a opta, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre PELAGHIA, care mai înainte a fost desfrânată.

Aceasta sfântă a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.

Tot în aceasta zi, Sfânta TAISIA, care a fost desfrânata.

Sfânta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. „Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam”, spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu sa te ajute”.

Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: „Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?”

Cuvintele sfantului i-au strapuns sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei. De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa  mantuiasca pe pacatosi. „EL te va primi cu dragoste” mai adauga sfantul „si ingerii se vor bucura impreuna cu tine”. Dupa cum Insusi Mantuitorul a spus, „mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).

Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.

Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, „Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. „

Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa.

Iată și link-ul către pagina de unde a fost preluat textul:

Preacuvioasa Maica noastră PELAGHIA (8 octombrie – Calendar-ortodox.ro.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.


Nevoința oarecărui monah și mucenic – povestire folositoare.

Mie, 8 Octombrie 2008

Sinaxar 15 Octombrie:
Tot în această zi, nevoința oarecărui monah și mucenic – povestire folositoare.

Oarecare monah se afla la schit și era supus la un părinte de câțiva ani. Acesta din zavistia vrăjmașului diavol, căzând de sub ascultarea bătrânului, s-a dus de la acel bătrân fără nici o pricină călcându-și legământul; pentru că era legat cu legătura ascultării, ca să nu se lepede de ascultare.

Deci pogorându-se la Alexandria, s-a prins ca un crestin de conducătorul de acolo, și dezbrăcându-l de chipul monahicesc, îl silea să aducă jertfa la idoli; și el nevrând nicidecum să se supună, întâi a fost bătut fără de milă cu vine de bou, apoi s-a poruncit să i se taie capul, aruncându-i trupul câinilor afară din cetate. Iar oarecare creștini iubitori de Hristos l-au luat noaptea și înfășurându-l cu miruri și cu giulgiu, l-au pus într-un sicriu și l-au așezat ca pe un mucenic în altarul bisericii.

Deci făcându-se Sfânta Liturghie și strigând sfințitul cleric: „Câți sunteți chemați ieșiți; cei chemați ieșiți…”, au văzut toți că sicriul ieșea singur, neapucat de mână de om și sta în tinda bisericii până la apolisul Sfintei Liturghii; apoi iarăși intra înăuntru singur și sta în locul unde fusese asezat sa stea.

Deci făcându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toți cei ce vedeau; despre care aflând și oarecare din părinții cei mari purtători de Dumnezeu ce viețuiau atunci, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta si degrab a primit dezlegare; căci venind îngerul îi zise: „Ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum știi, puterea de a lega și a dezlega și de la dânșii iarăși pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce și-a vărsat sângele pentru Hristos și nu își îngăduie ca să stea la jertfelnic când se aduce Sfânta Jertfă, ci se scoate până la tinda bisericii, pentru că a căzut din ascultarea cutărui sihastru ce a sihastrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrăinat de acolo legat. Și ca un mucenic a luat cununa; iar ca un legat nu se iartă a sta înăuntru când se face Sfânta Liturghie, până nu-l va dezlega cel ce l-a legat”.

Acestea auzind acel dumnezeiesc bătrân, luându-și toiagul, s-a dus la acel sihastru și, povestindu-i toată istoria, s-a pogorât cu el la Alexandria. Și mergând la biserica unde se aflau moaștele mucenicului, deschizând sicriul puțintel, i-au dat amândoi iertare și, sărutându-l, au stat la Sfânta Liturghie și a rămas mucenicul neclintit în altar, de atunci pâna astazi.

Acest text a fost preluat, chiar dacă în avanpremieră, din Sinaxarul datei de 15 octombrie, așa cum este prezentat pe site-ul ortodox

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie15.htm.


Pr. SELAFIIL de la Noul Neamț: Cuvânt despre pocăință și despre „Învierea cea dintâi”

Joi, 2 Octombrie 2008

Mărturisirea păcatelor mult folos aduce, ea ne face părtași la învierea cea dintâi. Dar care este învierea cea dintâi? Învierea cea dintâi este aici. Preotul, călugărul sau omul creștin care o înțeles Sfânta Scriptură se pregătește înainte de moarte, se mărturisește, își face Sf. Maslu, se împărtășește, se duce la biserică, se pregătește de moarte, cu pocăință, cu dragoste, cu răbdare, cu smerenie. Asta se cheamă învierea cea dintâi. Și el, când va trece vămile, de-amu la judecată nu va merge. Cum zice Mântuitorul în Evanghelie: „Cel ce crede întru Mine și face poruncile mele are viață veșnică, la judecată nu va veni, va trece din moarte la viață și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi”.

Iaca cum spune. El la înviere are să ieie numai trupul și o să întâmpine pe Mântuitorul în văzduh, cum spune că cei credincioși se vor ridica în nori, în văzduh, în întâmpinarea Domnului, și așa pururea cu Domnul vor fi. Și noi, vrasăzică, să ne pregătim creștineste să avem parte la învierea cea dintâi, la pocăință adică. Și Dumnezeu are grijă și ne bagă acolo, că acolo spune că, dupa învierea cea de obște, când va judeca Dumnezeu lumea și va hotărî raiul și iadul, apoi omul va fi așa trupul lui, cum zice Mântuitorul cu Samarineanca – va avea hrană vie și băutură vie, și nu avea nevoie trupul de mâncare sau băutură, sau să se duca la toaletă sau la magazin, vrasăzică, și vom avea hrană veșnică și băutură veșnică. Numai bucurie și veselie va fi acolo, scârbă nu va fi. Va fi precum în cer, așa și pe pământ – cum zice – „vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ”. Iată atunci se vor împlini aceste cuvinte ale Mântuitorului.

Iar noi să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne ierte de păcate și să ne pregătim încetișor, să fim cu Dumnezeu. Și dacă vom fi cu Dumnezeu, El are grijă de noi.

Acolo stau minune de păsări în pomi care cânta neîncetat, îl laudă pe Dumnezeu cu fel de fel de cântari, slăvesc pe Dumnezeu. Sufletul nu se mai satură a le auzi, a le privi cum cânta ele acolo. Apăi ce mai bine mai vrei? Omu’ n-o să mai îmbătrânească, n-o să mai moară. Atunci toți vor fi un chip, nu va mai fi femeie și bărbat, ci, ca îngerii din ceruri, cum spune Mântuitorul.

Dar luptă-te să o poți câștiga și tu. să ai fapte bune. Smerenia: iartă-ne Doamne, că nimic bun n-am făcut. să nu gândești că ai întrecut pe alții cu fapta cea bună, n-am făcut nici un bine pe pământ. Și întotdeauna să te micșorezi pe tine, că ești un ticălos, iartă-mă Doamne, că nimica n-am, îs bolnav. Și atunci Dumnezeu ne va ierta pe noi de păcate, că Dumnezeu ne cere să avem, vrasăzică, milă, s-avem smerenie.

Cum era un frate, spune acolo la Pateric, care făcea păcate toată seara, vreo zece ani s-o luptat el cu păcatele și-l biruiau. Dimineața se ducea la icoana Mântuitorului se ruga, în genunchi spunea că se ruga: „Iartă-mă Doamne, că mai mult n-oi mai face”. Când seara, iar se ducea și făcea păcatul. Așa s-o luptat vreo zece ani, dar dracul nu mai putea răbda de ciudă că el se duce și se roagă și s-o pus el în spatele fratelui când se ruga el la icoana Mântuitorului. „Ei, nu ești drept judecător! – o strigat dracul. Pe mine numai pentru un cuvânt m-ai dat din cer, dar aista care are zece ani de când te amăgește c-o să se pocăiască și tot face răul”. „O, diavole! Eu Mi-am vărsat sângele pentru dânsul și oamenii spun că-s Milostiv. Tu ești drac și nu-i faci nici un bine lui, dar îți pare bine că-l primești, că face rău, dar Mie oare să nu-Mi pară bine când se roagă să-l primesc? L-am primit, că Eu Mi-am vărsat sângele pentru El, dar tu ce-ai facut? Tu plângi de zavistia ta”. Și o pierit diavolu’, da’ pe om l-o luat Dumnezeu că nu s-o deznadajduit. Măcar că greșești, dar să te pocăiești. „N-am venit pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși să-i primesc”. A! că dracul o fugit, s-o dus.

Așa că noi avem dovezi multe pentru pocăința, numai să nu deznădăjduim, că nu mai putem face nica. Ne rugăm așa, cum om putea, Doamne, când mai bine, când mai rau, dar să ne rugăm.

Nu fă rău că răul nu-ți aduce nici un folos. „Îndepărtează-te de la rău și fă binele, caută pacea și o urmează pe ea”. Nu judeca pe nimeni. Lasă judecata lui Dumnezeu, că cel care judecă pe aproapele său se aseamănă cu Antihrist, contra lui Hristos, că a Lui e judecata, nu-i a noastră. Noi suntem toți păcătoși, n-avem voie să judecăm pe fratele nostru. Dumnezeu o să ne judece.

 

Extras din Părintele SELAFIIL de la Noul Neamț – „Dragostea care niciodată nu cade / Interviuri și relatări de Ierodiacon Savatie Baștovoi”, Ed. Marineasa.